Suntem precum o mare;
Întindere mare de apă care nu știm de unde începe și unde se termină.
O mare care te îndeamnă să visezi, să explorezi, să te avânți în valurile ei;
O mare care te mângâie cu valurile ei blânde, care te acoperă cu tandrețe și îți vindecă rănile sufletului.
O mare care te cucerește și te îndeamnă să te apropii, să o cunoști, să înoți în valurile ei.
Să te scufunzi în adâncimi și să o lași să ia presiunea de pe umerii tăi obosiți, să-ți dea în schimb liniște și frumos.
Suntem precum o mare,
O mare care îți vorbește doar dacă te oprești să o asculți.
Care te îndeamnă să o privești nu pentru frumusețea ei, ci pentru frumusețea pe care ți-o oferă atunci când lași liniștea ei să te cuprindă.
Nu pentru ceea ce este ea, ci pentru ceea ce devii în prezența ei.
Te-ndeamnă la visare, îți mângâie gânduri uitate, e martorul iubirilor neștiute de nimeni și confidentul regretelor amare.
E cea care susține pasul obosit și care te lasă să te scufunzi în ea, acoperindu-te cu gustul ei sărat.
E cea a cărei atingere o duci cu tine peste tot...
Pe piele, în păr, pe haine și în suflet.
Noi suntem precum o mare...
Atât de vaști, de necuprins,
De cunoscuți și totodată misterioși.
Suntem marea care la orizont atinge cerul, luna și soarele...
Suntem marea în care se oglindește în joc inedit de culori lumea,
În fiecare moment diferit și niciodată la fel.
Suntem marea care te-ndeamnă să explorezi, să te aventurezi, să cunoști, să guști libertatea și imponderabilitatea,
Și totodată suntem marea care nu se îndepărtează de țărm decât pentru o clipă...atât cât să facă reîntâlnirea mai frumoasă.
Marea care se întoarce mereu și mereu să spele, să curețe, să mângâie, să aducă daruri din larg și din adânc.
“Plec pentru o clipă, cât să revin mai bogată”.
Suntem marea care își dorește să fie văzută, cunoscută, prețuită...
Suntem marea care își dorește să fie explorată și iubită,
Dar suntem și marea care iubește pe deplin,
Cu lățime, cu adâncime și în multiple dimensiuni.
Avem atât de multe de oferit!
Atât de multe pentru cei curajoși și curioși să se avânte în aventura cunoașterii!
Unii oameni ne vor privi de departe...mulțumindu-se să ne privească, crezând că ne cunosc.
Alții se apropie de valurile noastre și se lasă atinși de noi.
Nu mult însă ... de teamă să nu îi dăm jos de pe picioare... de teama că se vor pierde în noi.
Unii, mai curajoși, se aventurează în larg, învățând să înoate în valurile noastre învolburate, învățând să stăpânească curenții și tumultul pe care îl găsesc acolo.
Unii ignoră semnalele noastre ... “Azi nu! Azi forța mea distrugătoare e prea mare!” ... și pleacă speriați de fața pe care o-ntâlnesc acolo.
Unii, se folosesc de noi să ajungă unde vor, fără a-și lua răgaz să ne cunoaștem altfel decât ca un simplu mijloc de a-ți atinge scopul...
În timp ce alții își dedică timpul și viață lor că să ne’nvețe.
Unii călătoresc în lung și-n lat, dar doar la suprafața noastră, alții rămân pe țărm, iar alții se scufundă în adâncimile noastre descoperind o altă lume...
O lume pentru care îți trebuie curaj.
Suntem precum o mare...
Pe cât de liniștiti, pe atât de cumpliți și distrugători uneori.
Pe cât de mult frumos și bine aducem, pe atât de mult și de rapid putem distruge tot în jurul nostru.
Pe cât de blând și iubitor atingem limitele țărmului cu mângâiere, pe atât de devastatoare e furia cu care trecem peste limitele lui și îl lăsăm pustiu și dezolant...
Construim și distrugem,
Acoperim, scufundăm și înecăm,
Conducem și luăm,
Oglindim și tulburăm.
Suntem precum o mare...
Cum să accept că sunt mare?
Și cum mă-mpac cu cât de mare sunt?
Întindere mare de apă care nu știm de unde începe și unde se termină.
O mare care te îndeamnă să visezi, să explorezi, să te avânți în valurile ei;
O mare care te mângâie cu valurile ei blânde, care te acoperă cu tandrețe și îți vindecă rănile sufletului.
O mare care te cucerește și te îndeamnă să te apropii, să o cunoști, să înoți în valurile ei.
Să te scufunzi în adâncimi și să o lași să ia presiunea de pe umerii tăi obosiți, să-ți dea în schimb liniște și frumos.
Suntem precum o mare,
O mare care îți vorbește doar dacă te oprești să o asculți.
Care te îndeamnă să o privești nu pentru frumusețea ei, ci pentru frumusețea pe care ți-o oferă atunci când lași liniștea ei să te cuprindă.
Nu pentru ceea ce este ea, ci pentru ceea ce devii în prezența ei.
Te-ndeamnă la visare, îți mângâie gânduri uitate, e martorul iubirilor neștiute de nimeni și confidentul regretelor amare.
E cea care susține pasul obosit și care te lasă să te scufunzi în ea, acoperindu-te cu gustul ei sărat.
E cea a cărei atingere o duci cu tine peste tot...
Pe piele, în păr, pe haine și în suflet.
Noi suntem precum o mare...
Atât de vaști, de necuprins,
De cunoscuți și totodată misterioși.
Suntem marea care la orizont atinge cerul, luna și soarele...
Suntem marea în care se oglindește în joc inedit de culori lumea,
În fiecare moment diferit și niciodată la fel.
Suntem marea care te-ndeamnă să explorezi, să te aventurezi, să cunoști, să guști libertatea și imponderabilitatea,
Și totodată suntem marea care nu se îndepărtează de țărm decât pentru o clipă...atât cât să facă reîntâlnirea mai frumoasă.
Marea care se întoarce mereu și mereu să spele, să curețe, să mângâie, să aducă daruri din larg și din adânc.
“Plec pentru o clipă, cât să revin mai bogată”.
Suntem marea care își dorește să fie văzută, cunoscută, prețuită...
Suntem marea care își dorește să fie explorată și iubită,
Dar suntem și marea care iubește pe deplin,
Cu lățime, cu adâncime și în multiple dimensiuni.
Avem atât de multe de oferit!
Atât de multe pentru cei curajoși și curioși să se avânte în aventura cunoașterii!
Unii oameni ne vor privi de departe...mulțumindu-se să ne privească, crezând că ne cunosc.
Alții se apropie de valurile noastre și se lasă atinși de noi.
Nu mult însă ... de teamă să nu îi dăm jos de pe picioare... de teama că se vor pierde în noi.
Unii, mai curajoși, se aventurează în larg, învățând să înoate în valurile noastre învolburate, învățând să stăpânească curenții și tumultul pe care îl găsesc acolo.
Unii ignoră semnalele noastre ... “Azi nu! Azi forța mea distrugătoare e prea mare!” ... și pleacă speriați de fața pe care o-ntâlnesc acolo.
Unii, se folosesc de noi să ajungă unde vor, fără a-și lua răgaz să ne cunoaștem altfel decât ca un simplu mijloc de a-ți atinge scopul...
În timp ce alții își dedică timpul și viață lor că să ne’nvețe.
Unii călătoresc în lung și-n lat, dar doar la suprafața noastră, alții rămân pe țărm, iar alții se scufundă în adâncimile noastre descoperind o altă lume...
O lume pentru care îți trebuie curaj.
Suntem precum o mare...
Pe cât de liniștiti, pe atât de cumpliți și distrugători uneori.
Pe cât de mult frumos și bine aducem, pe atât de mult și de rapid putem distruge tot în jurul nostru.
Pe cât de blând și iubitor atingem limitele țărmului cu mângâiere, pe atât de devastatoare e furia cu care trecem peste limitele lui și îl lăsăm pustiu și dezolant...
Construim și distrugem,
Acoperim, scufundăm și înecăm,
Conducem și luăm,
Oglindim și tulburăm.
Suntem precum o mare...
Cum să accept că sunt mare?
Și cum mă-mpac cu cât de mare sunt?
