ABC-ul Sistemului Nervos
O componentă esențială în procesul terapeutic este psihoeducația. Pentru că atunci când înțelegem ce se întâmplă cu noi, când înțelegem mecanismele și resursele de care dispunem, putem fi mult mai eficienți în identificarea și mobilizarea acestor resurse spre atingerea obiectivelor dorite.
Fiind pasionată de neuroștiință, înțelegerea modului în care funcționează Creierul în relație cu Sistemul Nervos a fost și continuă să fie o revelație pentru mine, iar cei care îmi calcă pragul cabinetului, ajung mai devreme sau mai târziu să audă despre Sistemul Nervos Simpatic, Parasimpatic, despre Amigdală și Cortex Prefrontal.
Avantajul tău este că poți sări această etapă, însă dacă îți dorești să înțelegi mai bine comportamentul și reacțiile tale sau ale celor din jur, dacă îți dorești să înveți cum să dobândești mai mult control asupra emoțiilor și stărilor tale, dacă vrei să îți îmbunătățești capacitatea de relaționare, starea de prezență, atenția și concentrarea, capacitatea de conectare cu tine și cu cei din jur, informațiile acestea reprezintă fundația pe care vom construi ceea ce ne dorim. Dacă te confrunți cu anxietate, atacuri de panică, depresie, sau cu „banalul” stres, rămâi încă puțin! S-ar putea să găsești aici răspunsul la unele întrebări...
Dacă tot ai pășit în cabinetul meu virtual, îți propun să începem prin a înțelege cum funcționează Sistemul Nervos și de ce este atât de important să ne familiarizăm cu el.
Ce este Sistemul Nervos ?
Mirosul îmbietor al biscuiților proaspăt scoși din cuptor, durerea degetului mic lovit de colțul patului, acea durere care te face să țipi și să înșirui expresii pe care altfel nu le-ai folosi ;) plăcerea vizionării unui film bun în companie plăcută... toate aceste informații senzoriale pe care le întâlnim de-a lungul vieții noastre, circulă pe autostrada prezentă în corpul nostru – autostrada numită Sistem Nervos.
Ne putem imagina Sistemul Nervos ca o prelungire a creierului, fiind purtătăr de informații de la creier către corp și invers – de la corp către creier. Doar că, deși este o autostrada performantă și de mare viteză, ea are mai multe benzi pe sensul dinspre corp către creier, decât pe cea care circulă dinspre creier către corp. Este bine să menționăm acest aspect pentru că la un moment dat ne va ajuta să clarificăm niște dileme.
Sistemul Nervos este un mecanism complex, cu multe componente și funcții, însă ceea ce ne interesează acum este o parte a Sistemului Nervos numită Sistem Nervos Autonom (SNA).
Poți să te gândești la SNA ca la un dirijor de orchestră, al cărui rol este acela de a indica timpii, ritmul și dinamica în care ”cântă” organismul pentru a crea armonie. El reglează și ”dirijează” funcțiile de bază ale corpului nostru: ritmul cardiac, presiunea sanguină, temperatura corpului, digestia, respirația, ș.a., Fiind autonom, funcționează fără să fie nevoie de implicarea noastră conștientă (imaginează-ți ce ar însemna să monitorizăm și să reglăm conștient fiecare funcție a organismului nostru 24 de ore din 24).
De ce este important să înțelegem Sistemul Nervos?
- Dacă te-ai trezit vreodată cu inima luând-o la galop, transpirat, cu dificultăți de respirație
- Dacă te confrunți cu anxietate, depresie sau atacuri de panică
- Dacă ai probleme digestive cărora nu le dai de capăt (balonare, constipație, colon iritabil, etc.)
- Dacă te simți frecvent irascibil, furios sau neliniștit
- Sau, dimpotrivă, te simți letargic, fără energie, vlăguit, apatic și absent
SN susține, deci homeostazia (echilibrul) organismului nostru și face asta ”pe fundal”, dozând energia și resursele organismului în funcție de activitățile și de nevoile noastre zilnice. Și cum într-o zi avem activități care necesită energie și activare mai intensă din partea noastră (de la ridicatul din pat dimineața până la situații de criză în care trebuie să gestionăm un pericol iminent), precum și activități care necesită mai puțină activare și energie (relaxarea într-un fotoliu moale, privitul norilor sau odihna), Sistemul nostru Nervos pendulează între două stări sau moduri de funcționare – un mod de ”accelerare” sau activare numit Sistem Nervos Simpatic și unul de ”decelerare”, frânare sau dezactivare – numit Sistem Nervos Parasimpatic.
Sistemul Nervos Simpatic putem să ne imaginăm că funcționează precum pedala de accelerație la mașină – mobilizează și ”pompează” în organism atât de multă energie cât consideră că este necesar pentru a face față situației cu care ne confruntăm (în plan real sau mintal).
SN Parasimpatic, pe de altă parte funcționează precum frâna – ne ajută să ne deconectăm și să ne revenim după consumul de energie, ajutând la conservarea și refacerea rezervorului de energie.
Putem, așadar să ne raportăm la Sistemul Nervos ca la un șofer care ne duce din punctul A în punctul B, adaptând viteza la condițiile întâlnite, însă experiența pe care o avem pe parcursul acestei călătorii variază în funcție de cât de lin alege acest șofer să parcurgă traseul.
Cum se simte atunci când se activează SN Simpatic (accelerația)?
[Nu suntem cei mai simpatici oameni de avut în preajmă atunci când Simpaticul rămâne hiperactivat:)]
Resimțim activarea Simpaticului mai intens în momente de alertă, stres, pericol sau când suntem implicați în activități fizice intense. Rolul lui, dincolo de activarea și mobilizarea energiei pentru acțiune, este acela de a ne ajuta să facem față pericolelor și provocărilor prin două moduri automate, două reacții instinctive: Luptă și Fugă.
Imaginează-ți că te plimbi liniștit prin pădure, îți încarci bateriile și te bucuri de liniștea naturii, de ciripitul păsărelelor...de verdele crud al copacilor...când, dintr-o dată, auzi o trosnitură și distingi în depărtare silueta unui urs care se apropie de tine. Fără să stai prea mult să te gândești, organismul intră în alertă, crește ritmul cardiac, crește tensiunea arterială și respirația devine mai superficială pentru că organismul tău este pregătit să se lupte sau să fugă.
Atât lupta cât și fuga au nevoie de energie direcționată către plămâni și inimă, dar și către musculatura care te ajută să mobilizezi energia pentru a-ți salva viața. Pentru că obiectivul principal al organismului tău în astfel de situații este supraviețuirea aici și acum, deprioritizează funcțiile secundare supraviețuirii, cum ar fi digestia, sistemul imunitar, sistemul reproducător, ș.a. pentru că dacă riști să devii hrană pentru urs, nu mai contează ca hrana ta să fie digerată:). Ulterior, când pericolul a trecut, energia a fost consumată pentru a ne ajuta să scăpăm cu viață și să regăsim siguranța, organismul se reorganizează și își reia treptat ritmul -activare/odihnă.
E fascinant modul în care funcționează organismul nostru și cum reușește să dozeze resursele și energia pentru a ne ajuta să facem față situațiilor critice, însă ce se întâmplă dacă ursul din povestea noastră este o construcție a imaginației noastre? Și dacă zilnic avem de luptat cu urși imaginari și de fugit din scenarii pe care ni le facem în mintea noastră?
Cu toții suntem conștienți de efectele pe care le are stresul prelungit asupra sănătății organismului, însă acum înțelegem de ce apar aceste probleme de sănătate. Când prioritatea organismului este supraviețuirea, procesele de ”mentenanță” ale corpului nostru nu au suficiente resurse pentru funcționare optimă și în timp ajungem să clacăm.
Atunci când pericolul este real, organismul își mobilizează resursele să acționeze, consumă energia generată și apoi revine la odihnă pentru a-și reface rezervele pierdute, doar că Sistemul Nervos răspunde la orice indicator de pericol din mediul intern sau extern. Asta înseamnă că mă pot activa dacă mă atacă efectiv cineva pe stradă, dar și dacă percep că sunt atacat într-o conversație. Pot să mă activez pentru că simt o aritmie sau când anticipez că lumea va râde de mine dacă îmi spun părerea într-un grup. Toate aceste evenimente pot fi percepute ca fiind amenințări, iar organismul va declanșa reacția automată de supraviețuire (în cazul acesta luptă/fugă). Așa ajung să mă lupt verbal cu colegul care m-a atacat prin replica lui deplasată, ajung să fug și să evit situații în care anticipez ca m-aș face de râs sau rămân în alertă constantă când simt senzații noi în corp, făcându-mi cele mai sumbre scenarii de moarte în chinuri pentru că am simțit un junghi interesant sub coasta stângă.
Dacă încă ești aici și nu te-am pierdut în informațiile acestea, mai avem puțin :) așa că propun să recapitulăm.
Avem Sistemul Nervos cu două funcții – accelerare și decelerare. Simpatic și Parasimpatic.
-Simpaticul activează resursele de energie, Parasimpaticul inhibă activarea.
Simpaticul ne pregătește de Luptă sau Fugă și la activare intensă putem simți în corp accelerarea ritmului cardiac, respirație accelerată/superficială, încordare la nivel muscular, agitație, neliniște. La nivel emoțional resimțim teamă, panică, îngrijorare, anxietate (fuga) sau furie, iritabilitate, irascibilitate, frustrare (luptă). Toate aceste manifestări ”Simpatice” apar atunci când credem că putem să facem ceva pentru a face față pericolului real sau perceput. Credem că putem fie să ne luptăm, fie să fugim.
Însă, dacă starea de activare se prelungește prea mult sau credem că nu avem ce să facem în acea situație, Sistemul Nervos Parasimpatic ”pune frână” pentru a preveni risipirea resurselor de energie.
Acum lucrurile se complică puțin pentru că avem un singur mecanism de accelerare (Simpaticul), dar avem două mecanisme de decelerare. Două moduri prin care Parasimpaticul poate întrerupe activarea – o frână mai ”bruscă” și una mai lină.
Mecanismul de frânare, în organismul nostru, cade în sarcina Nervului Vag, un nerv cranian care face conexiunea între creier și organele din zona toracelui și a abdomenului. Deși nu e neapărat important să reținem detaliile legate de acest nerv, dacă te-ai confruntat vreodată cu aritmii, tahicardii, probleme digestive în contextul perioadelor de stres, cel mai probabil activitatea Nervului Vag a jucat un rol în aceste manifestări.
”Frâna Vagală” cum mai este ea numită are rolul de a proteja organismul de supraactivare și de epuizare . Când pericolul (real sau perceput) pare să copleșească capacitatea noastră de a face față, organismul ”frânează brusc”, intrând în starea de blocaj, imobilizare sau chiar colaps.
Gândește-te la căprioara care rămâne nemișcată în fața farurilor de mașină sau la șoricelul care face pe mortul în gura pisicii.
Aceste mecanisme -luptă, fugă, îngheț- sunt mecanisme instinctive de supraviețuire pe care le avem în comun cu alte animale. Ele apar înainte ca părțile raționale (corticale) ale creierului nostru să poată analiza și da soluții eficiente de răspuns la provocări. Vom vedea, însă în alte ocazii de ce rațiunea nu ne ajută prea mult în situații cu încărcătură emoțională intensă.
Până atunci, revenim la Nervul Vag și la cele două tipuri de frână despre care aminteam mai devreme.
Nervul Vag are două căi prin care inervează zona toracelui și a abdomenului.
Cele două trasee ale acestui nerv sunt date de Nervul Vag Dorsal – ”scurtătura” pe care o poate lua pentru a întrerupe mai brusc hiperactivarea organismului, declanșând mecanismul de ”îngheț”, imobilizare, disociere sau Nervul Vag Ventral – calea mai lungă, dar mai sigură care reduce treptat activarea și ne aduce într-o stare de calm și de conexiune.
Pentru a ne fi mai ușor să urmărim diferențele apărute în Sistemul Nervos, am ilustrat grafic cele trei stări în infograficul de mai jos – Parasimpaticul cu cele două tipuri de frână (zona albastră – Vagul Ventral și zona roșie -Vagul Dorsal) și Simpaticul reprezentat prin zona portocalie.
Nervul Vag Dorsal (zona roșie) este deja dezvoltat la nașterea noastră și este mecanismul pe care îl avem la îndemână în primii ani de viață pentru a regla stările interne.
Dacă, spre exemplu, în primul an de viață sunt ”bombardat” de stimuli care simt că mă copleșesc – să presupunem că am părinți care se ceartă încontinuu sau mama mea mă lasă cu orele singur în pătuț, Sistemul meu Nervos simte nesiguranță, însă la vârsta aceea nu mă pot lupta cu ai mei, decât prin plâns și nu pot nici să fug de acasă, așa că Vagul Dorsal îmi vine în ajutor ”amorțindu-mă” să nu simt durerea singurătății, a fricii sau neglijării...Doar că amorțeala aceasta nu este selectivă. Dacă amorțesc și mă disociez de stările neplăcute, mă deconectez și de cele plăcute și, practic de tot ceea ce e în jur. Obțin un calm aparent, dar sunt de fapt deconectat de mediul intern și extern.
Cu timpul, pe măsură ce interacționez cu adulți iubitori și calmi, în relația cu ei începe să se maturizeze și Nervul Vag Ventral (zona albastră). Acesta este un mod mai sofisticat prin care organismul meu învață să se liniștească (autoregleze) și să își găsească echilibrul și calmul, rămânând totodată conectat cu ceea ce e în jur. Vocea caldă și blândă a mamei, privirea plină de iubire a tatălui, încurajările și îmbrățișările, prezența sigură a adulților mă ajută să învăț că deși există amenințări în jur și lucruri care îmi perturbă echilibrul, pot reveni la starea de bine și pot explora plin de curiozitate mediul din jur știind că sunt în siguranță.
Sistemul Nervos învață să se auto-regleze prin co-reglare.
Ca să înțelegem mai bine acest fenomen de co-reglare, e suficient să ne amintim cât de mult ne agită prezența unor oameni și cât de calmi și de liniștiți ne simțim în preajma altor persoane. Acum, imaginează-ți că ești copil și că nu poți raționaliza sau înțelege că persoana aceea este agitată pentru că e stresată și nu știe cum să își gestioneze stresul, nu că ar fi ceva în neregulă cu tine sau că tu ești cel care îi dai stările acelea...
În dezvoltarea noastră ajungem să internalizăm anumite modele mentale care au corespondență neurofiziologică. În cazul acestei stări de amorțeală, mecanismul psihologic este disocierea (acea detașare de exterior...senzația că sunt prezent fizic, dar absent mental/emoțional), iar echivalentul disocierii la nivelul Sistemului Nervos este reacția de îngheț/imobilizare, reacție care are rolul de a diminua durerea (fizică sau emoțională) și, în definitiv ne ajuta să supraviețuim.
Așadar avem acces la două tipuri de frână: prin Nervul Vag Ventral (zona albastră) sau prin Nervul Vag Dorsal (zona roșie).
În condiții normale, Vagul Ventral sau ”zona albastră” este o zonă în care organismul nostru își reface energia. Ne relaxăm, ne odihnim, aici organismul are condiții propice pentru a-și face procesul de ”mentenanță”, se poate regenera și chiar autovindeca.
În zona albastră, suntem calmi, liniștiți, suntem conectați cu noi și cu cei din jur, organismul se află într-o stare de coerență, totul funcționează fluid și lin, iar structurile creierului nostru sunt conectate, având o comunicare eficientă și integrată între ele. Din zona aceasta ne vine creativitatea, siguranța, explorarea, curiozitatea, iubirea; din starea aceasta ne conectăm cu ceilalți eficient și inspirăm siguranță celor din jur pentru că expresivitatea facială, vocea noastră și contactul vizual inspiră siguranță și căldură. Când Vagul Ventral este activ putem crea și susține relații sănătoase, putem asculta și putem negocia pentru că ne simțim în siguranță și inspirăm siguranță; suntem compasivi, deschiși, bucuroși și conștienți.
Doar că Nervul Vag Ventral se maturizează mai târziu în dezvoltarea noastră și se dezvoltă în relație cu oamenii care ne cresc (le numim figuri de atașament) -părinții, bunicii sau cei care au grijă de noi în primii ani de viață.
Astfel că, dacă am avut părinți care atunci când plângeam, când eram supărați sau copleșiți de emoții știau să își autoregleze starea și ne ajutau să ne liniștim vorbindu-ne frumos și conectându-se cu noi, vom învăța să ne reglăm stările și emoțiile apelând la aceeași strategie și aceeași cale a Nervului Vag Ventral. Învățăm astfel reziliența și auto-reglarea sănătoasă, iar în viața noastră, când dăm de situații dificile, învățăm să le abordăm cu maturitate și cu relativ calm.
Dacă, însă atunci când eram mici eram lăsați să plângem până adormim (pentru că așa au fost adulții învățați că trebuie să facă) sau eram pedepsiți pentru emoțiile noastre și trimiși la noi în cameră ”să ne potolim”, am învățat cel mai probabil să ne amorțim neliniștea, mai degrabă decât să o reglăm. Pe lângă asta, la nivel mental învățăm că trebuie să ne descurcăm singuri și că nu e nimeni acolo lângă noi în momente de distres. Ulterior, cu acest tipar învățaț, ajungem în perioada adultă să ne amorțim neliniștea cu alcool, tutun, mâncare, ”consumerism” de orice natură sau muncă - orice lucru care ne umple sau ne distrage atenția de la distresul din interior.
Atunci, ne-am descurcat cum am putut, cu ceea ce am avut la îndemână – cu frâna ”de urgență” cum îmi place să mai numesc Nervul Vag Dorsal. Această frână de urgență a organismului seamănă mult cu frâna de mână de la mașină pentru că teoretic se activează când frâna principală nu mai funcționează sau în momente de staționare.
La fel și Vagul Dorsal în Sistemul nostru Nervos, se activează fie în momente în care activarea organismului este prea intensă și nu putem susține consumul de energie pe termen lung, fie în momente de repaus/somn când nu este nevoie să susținem activitate fizică sau să răspundem la stimuli din mediu.
(comparația organismului nostru cu o mașină este o comparație simplistă și are rolul de a ne ajuta să înțelegem mecanismele în funcție de lucrurile pe care deja le folosim în viața de zi cu zi. Sistemul Nervos este mult mai complex decât putem cuprinde aici).
Deși această frână de urgență (Vagul Dorsal/zona roșie) ne ajută să facem față în anumite situații, îndeosebi în situații de criză când nu avem scăpare, uneori ea ne poate cauza probleme.
Cum?
Mecanismul ei este amorțirea, ”înghețul”, disocierea și face asta prin secreția de opiozi naturali - morfină naturală care ne ajută să nu mai simțim durerea. Practic organismul se auto-anesteziază pentru a nu simți disconfortul și durerea.
Dacă într-adevăr ești pe cale să fi mâncat de un urs, te ajută pentru că îți face trecerea în neființă mai ”lină” și fără durere...dar ce se întâmplă când această frână devine reacția automată a organismului meu atunci când percep orice fel de pericol?
Când rămânem ”cu frâna de mână trasă” putem să ne simțim amorțiți, disociați (prezenți fizic, dar cu mintea în altă parte), simțim neajutorare, rușine, blocaj, ne simțim fără speranță, depresivi, copleșiți, epuizați, vrem să renunțăm și să ne dăm shut-down pentru că organismul este practic, pregătit pentru moarte.
Poate suna extrem pentru cei care nu s-au confruntat niciodată cu astfel de stări, însă în situații de amenințare fără scăpare sau amenințare și pericol prelungit resursele organismului ajung să se epuizeze atât de mult încât până și să faci un duș sau să mănânci pare un efort prea mare de dus.
În această ”zonă roșie”, impresia noastră este că nu mai avem cale de scăpare, așa că dacă tot murim sau ne așteptăm moartea, măcar să o facem fără a mai resimți durere. Ajungem să fim, cum spunea Eminescu, ”un mort frumos cu ochii vii”. Trăim din inerție, fără scop, fără speranță.
Mulți pacienți cu depresie clinică severă povestesc cum în episoadele majore ajung să nu simtă nimic, nici măcar tristețe (amorțire emoțională). Le vine să zacă în pat cu zilele/lunile, cu draperiile trase, fără sunete în jur pentru că procesarea celui mai mic stimul -fie el vizual sau acustic- ajunge să fie un efort prea mare pentru organism. Ei chiar descriu starea aceasta ca și cum ”stau și aștept să mor”.
(Cu toții avem zile sau momente în care ne vine să stăm și să ”zacem” în pat; sunt multe momente în viața noastră în care ne putem simți epuizați, însă asta nu înseamnă neapărat că suferim de depresie. Pentru diagnosticare este nevoie de mai multe criterii pe care e nevoie să le urmărească specialistul într-un anumit interval de timp. Nu folosiți internetul pentru auto-diagnosticare, ci adresați-vă unui specialist!)
Și totuși...
Vom discuta mai pe larg despre asta în alte ocazii.〈〈 Nu ajungem în starea aceasta pentru că suntem ”prea slabi” cum cred unii, ci pentru că am fost puternici prea mult timp, iar asta ne-a epuizat mental, emoțional și fizic. 〉〉
Așadar vedem că organismul nostru poate avea două stări- fie starea de activare și stres (Simpatic) , fie starea de dezactivare, odihnă și relaxare (Parasimpatic). Frână și Accelerație.
Și am văzut că avem două tipuri de frână – o frâna ”lină”, care ne ajută să ne odihnim, să ne conectăm și să ne regenerăm resursele (Parasimpatic- Vagul Ventral) și o frână ”bruscă”, prin care organismul ne decuplează de la stimulii copleșitori, dar în această decuplare ne deconectează și de stimulii plăcuți și de resurse (Parasimpatic – Vagul Dorsal).
Vom discuta în ocaziile viitoare mai pe larg despre fiecare și cum ne putem identifica și modifica starea pentru a readuce sentimentul de calm și siguranță în organism. Vedem cum putem învăța să reglăm Sistemul Nervos când ajunge să se deregleze și ce anume provoacă dereglarea.
Dar până atunci sunt curioasă, cum e pentru tine să afli despre modul în care funcționează organismul, creierul și Sistemul Nervos?
Ai curiozități sau neclarități legate de asta?
